2. Tech hackathons

Automatizarea proceselor SAP®

În perioada octombrie – noiembrie 2022, BearingPoint România – companie de consultanță de management și de tehnologie – organizează gratuit hackathon-ul “Automatizarea proceselor SAP®” care oferă studenților șansa de a lucra cu tehnologii, precum SAP® și a înțelege cum se integrează acestea pentru a automatiza procese din domeniile financiar și logistică.

În urma evenimentului, cei mai buni studenți vor fi selectați pentru a se alătura companiei BearingPoint, unde vor avea posibilitatea de a începe o carieră de succes în domeniul consultanței. SAP este partener strategic BearingPoint.

Înscrierile se fac aici.

Tema

Hackathon-ul abordează tehnologiile SAP®, RPA (Robotic Process Automation) și nu numai oferind studenților șansa de a lucra în domeniul Consultanței IT la compania BearingPoint.

Context

Hackathon-ul își propune să abordeze tehnologia SAP® pentru a permite unui grup de studenți să se familiarizeze cu soluțiile SAP® pentru a le permite să își formeze cunoștințe pentru automatizarea proceselor. Se vor parcurge trei lecții, la sfârșitul cărora studenții vor primi o provocare la care trebuie să răspundă cu un pitch realizat pe baza unui proiect.

Cursul se va desfășura în format hibrid: online pe platforma talent.nextlab.tech cu ajutorul unui asistent virtual de învățare; fizic la sediul companiei BearingPoint din București.

Pe parcursul lecțiilor se va insista atât asupra aspectelor teoretice cât și a celor practice, astfel încât la terminarea evenimentului studenții să aibă un bagaj de cunoștințe care să le permită să abordeze provocarea lansată. Activitățile de învățare vor fi susținute pe parcursul a trei lecții asincrone. Se recomandă parcurgerea unei lecții pe săptămână. La finalul celor trei lecții studenții au la dispoziție două săptămâni de studiu individual pentru a pregăti proiectul solicitat în provocare și un video pitch.

Înscriere

Se pot înscrie studenții de la licență anul III și masterat din orice universitate din București. Profită și tu de șansa de a studia participând la hackathon.

Înscrierile se fac online pe platforma talent.nextlab.tech. Puteți folosi link-ul de mai jos.

Dacă nu ai un cont pe talent.nextlab.tech te rugăm să creezi unul.

Participarea studenților este gratuită!

Termenul de înscriere este: 26.10.2022

Cerințe

Studenții care sunt acceptați la hackathon trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

– o bună înțelegere a sistemelor informatice și dorința de a învăța continuu

– să aibă cunoștințe de baze de date

– să vorbească fluent limba engleză, limba germană este un plus

– să fie interesați de o carieră în domeniu

– să cunoască noțiuni de bază ale programării

– gândire analitică

– abilități de structurare și de prezentare a conținutului

Module studiate și calendar

31 Octombrie – 04 Noiembrie 2022: Introducere în Sistemul ERP SAP®

07 – 11 Noiembrie 2022: Introducere în RPA (Robotic Process Automation)

14 – 18 Noiembrie 2022: Introducere în automatizarea proceselor SAP®

21 –25 Noiembrie 2022: Realizare challenge

Ce este un Hackathon? Ce este un Pitch?

Un Hackathon reprezintă o sesiune intensă de învățare pe parcursul căreia studenții trebuie să răspundă unei provocări. Hackathoanele de pe platforma talent.nextlab.tech sunt precedate de câteva lecții pregătitoare care ajută studenții să răspundă provocării lansate. Studenții care rezolvă provocarea vor dobândi cunoștințe valoroase pe piața muncii. Unii dintre ei vor fi angajați de către compania care organizează hackathon-ul.

Rezolvarea provocării se va demonstra cu ajutorul unui video pitch și eventual, aplicații informatice sau alte materiale digitale. Un pitch video reprezintă un film de maxim 2 minute în care hackathoniștii își prezintă realizările. Pitch-urile vor fi evaluate atât din punct de vedere al conținutului care privește provocarea cât și din punct de vedere al capacității de digital storytelling pe care o demonstrează participanții. Vă recomandăm să vizitați secțiunea studenți ca să aflați câteva sfaturi despre cum se realizează un pitch de calitate.

Despre BearingPoint

BearingPoint este o companie de consultanță de management și tehnologie cu rădăcini europene și o acoperire globală. Compania își desfășoară activitatea prin trei unități de business: Consulting, Products și Capital. Consulting furnizează servicii de consultanță cu focus pe diverse industrii. Products furnizează soluții digitale IP și  servicii complete pentru procese de business axate pe nevoile clienților. Capital furnizează servicii de consultanță pentru fuziuni și achiziții (M&A) și servicii de consultanță în tranzacții.

Printre clienții BearingPoint se numără companii și organizații de top la nivel mondial din peste 70 de țări.

Suntem prezenți în România din 2007, cu peste 800 de angajați în birourile noastre din București, Sibiu, Timișoara și Iași. Expertiza lor a adus valoare peste 450 de proiecte în ultimii 15 ani.

Site-ul companiei este: https://www.bearingpoint.com/ro-ro   

Număr de locuri disponibile la hackathon: 20

Reprezentant angajator:

Persoana de legătură care poate oferi detalii suplimentare din partea angajatorului este:

Elena Puica

[email protected]

Contact:

Pentru informații suplimentare ne puteți contacta prin email la:

[email protected]